Adversare în semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin, Gyor și Oltchim Râmnicu Vâlcea, dar și Hypo Viena, au parafat participarea la turneul amical Szabella Cup, din luna august, găzduit de campioana Ungariei.
Deși mai sunt cinci luni până la desfășurarea competiției, organizatorii unguri au anunțat deja programul Szabella Cup. „Încă nu este stabilit tot programul echipei până la începerea noului sezon, dar la turneul de la Gyor am confirmat participarea”, a declarat președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, pentru MEDIAFAX.
Astfel, în 14 august se vor avea loc partidele dintre Vaci NKSE și Oltchim, respectiv Gyor și Hypo Viena. A doua zi vor avea loc confruntările: Hypo – Oltchim, Vaci NKSE – Gyor, Vaci NKSE – Hypo și derby-ul Gyor – Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Până atunci însă, campioanele Ungariei și României se vor duela în semifinalele actualei ediții a Ligii Campionilor, în 11 aprilie, la Gyor, iar în 18 aprilie, la Râmnicu Vâlcea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER